1. Cand si cum ati descoperit ca aveti inclinatii artistice? Cand ati hotarat ca va doriti o cariera in acest sens si care au fost pasii pe care i-ati urmat?
Asa cum spuneam la unul din vernisajele mele,fiecare dintre noi are tatuata intr-un spatiu intim o poveste ! O legenda personala ce poate deveni un centru de putere de unde identitatea noastra incepe sa se configureze.In vartejul in care fiecare din noi ne traim viata, niciodata nu avem timp sa le facem pe toate, dar uneori gasim suficient timp sa facem lucrurile cu adevarat importante, lucruri care ne fac placere...care ne dau energie si putere. Inclinatii artistice am avut inca din copilarie...Intodeauna am lucrat pentru mine si pt prietenii mei , niciodata nu m-am gandit ca as putea “valorifica” ceea ce fac.Pana intr-o zi ,cand un prieten ,(caruia am sa ii multumesc toata viata) ,a insistat sa imi prezinte lucrarile- Omului de cultura –prof.Valentin Marica de la Radio Tg. Mures.Din acel moment totul s-a schimbat pt mine.Am avut prima expozitie la mai putin de 2 saptamani, iar reactia celor din jur m-a “obligat “moral sa merg mai departe.
Un an mai tarziu,in martie 2007,la indemnul D-lui Marica am avut o intalnire cu presedintele Asociatiei Artistilor Plastici Mures,d-l Ilarie Opris si D-l Vasile Muresan-artist plastic profesionist,In urma intalnirii am fost invitata sa fac parte din lumea lor ….aceasta minunata lume a artistilor plastici.Oameni talentati si deosebiti care mi-au intins o punte spre desavarsirea mea. M-au primit cu multa bunavointa, cu lumina in suflete si intelegere. Chiar daca nu faceam, parte dintre ei. Eram si consider ca mai sunt o profana. Mi-au deschis portile sufletului si am devenit parte a familiei lor. Parte a Asociatiei Artistilor Plastici Mures.
2. Arta pe care o faceti dumneavoastra este deosebita si originala... spuneti-mi, va rog, povestea ei? Cum a venit ideea, care este tehnica pe care o abordati, ce materiale folositi?
Ideea …nici acum dupa atatia ani uitandu-ma la prima lucrare nu stiu ce m-a inspirat si cum am ajuns la aceasta tehnica…Ce pot sa spun e ca am luat o bucata de carton si niste resturi de material,cateva pietre si niste adeziv...apoi totul a evoluat….am inceput sa explorez tot mai adanc si sa abordez totul cat mai diferit.Imi place sa experimentez!Incet, incet s-au nascut inflorescentele,acordurile,fabulatiile…cele trei teme ale expozitiilor mele.
Tehnica fronseurilor se incadreaza, dupa parerea specialistilor , in genul colajelor sau ready –made.Folosesc materiale diverse, matasuri,piele,pietre,lemn,iar mai nou am inceput sa combin tehnica initiala cu pictura in ulei. Sunt autodidacta,nu am avut inca ragazul necesar pentru a studia in profunzime taramul artei.Am invatat sa folosesc pensula si culoarea de ulei de la marii artisti ai asociatiei…Invat in fiecare zi si mai am mult de invatat pana cand am sa pot sa ma prezint in fata publicului cu o expozitie de pictura in ulei.Dar ma straduiesc si sper sa reusesc sa revin pe simeze.
3. Ce va inspira?.
Asa cum spunea Bacovia...”Acorduri, arpegii, armonii... Orice-au voit din mine au facut.... „ Atunci cand am putin ragaz , cand mi-e greu sa fac fata la tot ce ma inconjoara , incep sa transpun prin fronseurile matasii, toate trairile mele, cele bune si deopotriva cele rele. Tot sufletul meu. Ca o carte deschisa. Pentru cei ce ma iubesc si stiu sa citeasca printre randuri. Asa s-au nascut multe din lucrarile mele...un “Suflet de femeie” sau o “Geneza astrala”,un “Ego” sau un “Mugur de speranta”. Lucrarile mele vin din suflet pentru suflet.
4. Banuiesc ca va plac culorile... aveti si preferinte in ceea ce priveste gama cromatica?iubesc rosul,galbenul , oranjul….in general culorile calde…
5. Ati avut si o serie de expozitii? Ce tematica au avut acestea si care au fost reactiile publicului si ale criticilor?
Prima expozitie personala in aprilie 2006:”Inflorescente” la Galeria de arta a Studioului de Radio Tg.Mures.Am revenit exact dupa un an cu Expozitia “Acorduri” tot in casa Radio Tg.Mures, au urmat apoi Muzeul de Istorie-Sighisoara,Galeria BCR Tg.Mures,Galeria Baumax Tg.Mures, Galeria Surtec Tg.Mures.
In anul 2008 am avut onoarea de a-mi expune “Fabulatiile”pe simezele Salii Unirea a Asociatiei artistilor plastici Mures , au urmat apoi Galeria” Gabriela” si Galeria Baumax din Targu Mures. Atunci cand timpul mi-a permis am participat la multe din taberele organizate de Asociatie si la expozitiile care le-au urmat.Expozitii de grup:, Expozitii anuale AAP MURES-2006,2007,2008,2009 ,Expozitiile –tabarei Sovata-sala Unirea,8 Martie –sala Unirea,Saloanele de primavara 2006.2007,2008,2009–sala Unirea,Tabara de pictura Deda,Zilele Targumuresene,Expozitia –Taberei Leptokaria –Grecia, Tabara de pictura Raciu, Tabara de pictura Rotary-Sovata,etc.etc.....
Se stie ca publicul este cel mai drastic critic de arta .Vanzarea majoritatii lucrarilor mele in toata lumea spune cred eu mai mult decat as putea sa apreciez...Am lucrari in toata Europa dar si in America sau in indepartata Australie si Noua Zeelanda.
Iar despre critici,prefer sa ii citez:
"....Ceea ce este definitoriu pentru aceste lucrari este picturalitatea si rafinamentul compozitiilor,tehnica sa putand fi numita si "soft sculpture".Nu in putine lucrari ,in labirintul formelor se evidentiaza si simbolistici cristice,in primul rand prapurii.”NICOLAE BACIUT-directorul Directiei Judetene Mures pentru Cultura si Patrimoniu National
“ Fronseurile realizate de Cristina Teodora Groza au o simbolistică aparte, care se exprimă într-o varietate de forme şi culori, care ţi se relevă treptat, dar într-o simbioză aproape perfectă, expresia rafinată a unor trăiri interioare complexe.” Nicolae BALINT -Ziarul de Mures
“Lucrarile prezentate pe simezele AAP Mures nu sunt usor de receptat pentru cei incremeniti in arta conventionala. Folosind tehnica colajului ,lucrarile incita deopotriva prin puterea lor deosebita de sugestie, dar mai ales prin tehnica realizarii. N.Balint –Zi de zi Mures
“Teodora vine in fata noastra cu lucrari care amintesc de curentul pop-art…prin aceste lucrari ea isi deschide spre noi si spre lume poarta sufletului aratandu-ne ca exista si alte valente de exprimare. Prin lucrarile ei, ea redescopera colajul, un mod de exprimare aparte, original, in care forma este dublata de culoare.” Vasile Muresan –artist plastic profesionist.
“Am remarcat in aceste colaje o cromatica zglobie, contraste, dar si tonalitati apropiate, mult soare, multa lumina, toate acestea la un loc sugerand de fapt mult, foarte mult optimism dublat de originalitate.” Artist plastic profesionist Mihai Frunza
Felicitand-o pentru curajul de a expune lucrari realizate intr-o tehnica - colajul - care inca mai suscita polemici artistice si azi, Nicolae Baciut, directorul Directiei Judetene Mures pentru Cultura si Patrimoniu National, a aratat faptul ca lucrarile artistei sunt “expresia superioara a unor delicate simtaminte care s-au concretizat in colaje de mare finete si expresie artistica.”
6. In ce decor incadrati lucrarile dumneavoastra? Caror persoane se adreseaza acestea?
Lucrarile mele sunt foarte decorative,se adreseaza tuturor persoanelor iubitoare de culoare si dornice de ceva “altceva”,de ceva inedit. E greu sa receptezi o lucrare de genul acesta intr-un mediu conservator. Fiecare lucrare este o parte a sufletului meu,multe dintre lucrarile mele fac parte din colectiile particulare ale persoanelor cu suflet deschis,cu inima plina de bucuria vietii,a persoanelor curajoase .
7. Lucrarile dumneavoastra sunt, banuiesc, un mijloc personal de exprimare. Ce mesaj doriti sa transmiteti prin intermediul lor? Mereu spun ca viata mea exterioara este o oglinda a celei interioare. Exista o corespondenta directa intre experientele si gandurile mele pe de o parte si lucrarile mele, pe de alta parte. Ceea ce cred si apreciez cu adevarat se reflecta si in ceea ce realizez...
8. Ce va place sa faceti atunci cand nu sunteti in atelierul de lucru, ce va relaxeaza, ce activitati va incarca bateriile? Ce va face sa radeti, dar sa plangeti?
De curand am pierdut doua prietene ,doua persoane pline de viata care au fost iubite atat de tare de Dumnezeu incat le-a luat la El mult,mult prea devreme. La moartea lor am redescoperit ca a trai clipa este cel mai important lucru .Am invatat sa ma bucur de fiecare raza de soare …sa ma bucur ca sunt vie…Sa ma bucur ca AZI ESTE PRIMA ZI DIN TOT RESTUL VIETII MELE! Am invatat ca a rade din orice nimic poate fi o terapie extraordinara…am invatat sa plang sa ma descarc,am invatat sa traiesc la intensitate maxima totul.Invat in fiecare zi sa iubesc din nou ...invat cum este sa fii iubit cu adevarat.Si continui in fiecare zi sa INVAT SA TRAIESC!!!.
9. In cateva cuvinte, cu calitati si defecte, faceti o scurta autocaracterizare!
Imi este foarte greu sa ma autocaracterizez…prefer sa ii las pe cei din jur sa faca asta.Eu inca ma mai descopar in fiecare zi, ma regasesc cu bune si cu rele.Cine nu stie sa citeasca printre randuri nu va intelege nici o lunga caracterizare.
Wow, ai o adevărată comoară în suflet și mă bucur că-i dai viață. Slavă Domnului că există și oameni care pot trăi făcând ceea ce le place. Ești ca o poveste și mă bucur că te-am întâlnit.
ReplyDeleteiti multumesc Cristina draga ,bucuria este reciproca,asa a fost dat sa ne intalnim!
ReplyDelete