Cristina Groza, pictoriţa care expune într-un castel bavarez

De: Nicolae BALINT-ZI DE ZI MURES-14 aprilie 2011

A luat viaţa de la capăt, într-o altă ţară. Cu toate sacrificiile pe care orice nou început le presupune. A părăsit România fără prea multe regrete, dar mai ales, fără resentimente. Povestea mureşencei Cristina Teodora Groza nu are nimic senzaţional. Este de fapt, povestea comună a câtorva sute de mii de români. Cu deosebirea că ea, faţă de foarte mulţi conaţionali, se consideră fericită. Faptul că peste mai puţin de două luni va fi şi mamă, îi dă un sentiment aparte. Acela de împlinire deplină. Continuă să picteze aşa cum făcea şi la Târgu-Mureş, dar înainte de toate, se ocupă de artă prin mica firmă pe care o deţine.   

Germanii de dincolo de prejudecăţi

Am întrebat-o pe Cristina Groza cum s-a adaptat, la noul spaţiu şi la noua mentalitate cu care a avenit în contact. Mi-a răspuns imediat, fără ezitare. „În urmă cu doi ani, a spus ea, am decis să las universul să lucreze pentru mine şi am părăsit ţara pentru a fi alături de cel pe care soarta mi l-a hărăzit. Atunci când am venit aici, am decis că vreau să trăiesc asemeni germanilor şi am hotărât că trebuie să mă adaptez. Sunt foarte mulţi români care, atunci când pleacă din ţară, continuă să se considere în România. De aceea le este mult mai greu să se adapteze în altă parte. Când în permanenţă te gândeşti şi faci comparaţii de genul că la noi e aşa şi aici e altfel, că la noi e mai bine şi aici e mai rău sau că la noi se poate şi aici nu, este foarte greu să-ţi schimbi mentalitatea. Atunci când însă te deschizi complet spre o altă cultură şi o faci din inimă, este mult mai uşor să te adaptezi. Când accepţi că aici totul este altfel decât în ţara ta, când accepţi că aici regulile sunt pentru a fi respectate de toată lumea şi nu doar selectiv, când accepţi că nu mai eşti "acasă" - în sens de loc al naşterii - şi că de aici înainte aici va fi casa ta, este mult mai uşor să treci peste toate. Asta simt şi cred eu!”
Despre ideea că nemţii ar fi un popor rece şi puţin sensibil, Cristina Groza a spus că este vorba de o prejudecată, fundamental greşită. „Eu pot să vorbesc mai mult despre Bayern, mi-a spus ea, pentru că în această zonă trăiesc. Nu pot să caracterizez nemţii ca fiind reci, nu e adevărat, cel puţin nu bavarezii. Sunt rafinaţi şi deosebiţi! Sunt oameni care ştiu să aprecieze istoria şi cultura, ştiu să aprecieze arhitectura şi mai ales ştiu să  păstreze ceea ce înaintaşii lor le-au lăsat, sau ceea ce războiul nu a distrus complet. Ştiu să se bucure de o masă bună şi de un vin de calitate, de un tablou frumos sau de o piesă de teatru, de o muzică bună sau de un festival al vinului sau al primăverii...de fapt, de orice le oferă un motiv de satisfacţie”, explică Cristina.

Expoziţie într-un vechi castel german

Cristina Groza pictează în continuare. Ştie că în Germania este foarte greu să-ţi faci un nume, să te faci remarcată. Îi trebuie şi mulţi bani pentru organizarea expoziţiilor. Speră însă că va veni şi acea zi. „Pictez în continuare, mi-a spus ea. Momentan, am o expoziţie permanentă într-un castel - club de golf acum, "Golfclub Schloss Mainsondheim" -  şi mă pregătesc pentru următoarea expoziţie care va avea loc la Vinoteca Divino-Nordheim am Main. Aici este mult mai greu să îţi faci un nume în domeniu, ai nevoie de mulţi bani dar încet, încet, cu multă răbdare, totul se pot realiza! Am avut prima expoziţie abia la un an dupa ce am venit aici, dar acum am proiecte de viitor care îmi dau elan şi mă mobilizează pe acest drum.” Dacă s-ar mai întoarce în România?... Ar veni, dar în anumite condiţii. „Soţului meu îi place România, aşa că poate, cândva, cine ştie, ne vom muta acolo. Probabil că dacă am putea să luăm de aici securitatea şi siguranţa zilei de maine, dacă am putea lua sistemul lor de învăţământ, protecţia socială şi de sănătate, viaţa de aici în general, poate că ne-am muta în România chiar mâine.... Dar din păcate, România mai are mult până când va ajunge la acest standard german, iar copilul nostru va avea nevoie de ceea ce poate să îi ofere această ţară, aşa că va mai trebui să aşteptăm... Recunosc că, într-un anume fel, îmi lipseşte mult România, acolo am lăsat o parte din sufletul meu, acolo este familia şi prietenii, acolo este grupul acela de oameni minunaţi care mi-au marcat cariera artistică. În viaţă însă, uneori, trebuie să luăm decizii majore, decizii care ne schimbă fundamental destinul.”